top of page

Liverpool vs Newcastle, meciul care m-a făcut să mă îndrăgostesc definitiv de Premier League

Writer: aurelian mihai aurelian mihai

După ce se afișează țintarul Premier League, primul meci pe care îl caut este Liverpool - Newcastle. Da, știu, nu e cel mai important meci al sezonului nici pentru fanii lui Liverpool, nici pentru cei ai Coțofenelor. Pentru mine, este! M-am îndrăgostit, m-am supărat și iar m-am îndrăgostit de Liverpool de atâtea ori, încât am pierdut șirul. E printre primele mele iubiri în materie de fotbal. Iar pentru Newcastle, scânteia a apărut tot datorită lui Liverpool. Cum? Iată mai jos.


Eram în anii '90, liceu, viață de boem. Nu ratam niciun meci al „roșilor”, pe cele pe care le dădeau televiziunile de la noi. Nu mai știu exact care dintre posturile comerciale preluase drepturile TV atunci, dar bine a făcut!


Era 3 aprilie 1996, iar eu aveam să asist la cel mai frumos meci din istoria Premier League. Liverpool, un mix perfect de vechi și nou: Rush, Barnes, Redknapp, McManaman, Fowler și Stan (The Man) Collymore. Dincolo, Ginola, Ferdinand și Faustino Asprilla.


Contextul face meciul și mai special


De Crăciun, Newcastle era lider, cu 10 puncte peste Manchester United. În ianuarie, avansul a crescut la 12 puncte, dar s-a topit ca zăpada în februarie și martie. La data acestui meci, United și Newcastle erau la egalitate de puncte (Coțofenele având două meciuri mai puțin jucate), iar Liverpool era pe locul 3, cu șanse matematice la titlu.


Ce a urmat? Nebunie!


🟥 Minutul 2: Fowler face 1-0.

🟥 La pauză: Newcastle conduce 2-1! Ferdinand și Ginola au întors meciul și au făcut ca Anfield să cânte „Geordies” în toată pauza.

🟥 Minutul 55: Fowler repetă figura și face 2-2.

🟥 Minutul 57: Asprilla, nebunul, răspunde imediat! Face 3-2, în timp ce reluările golului lui Fowler abia se terminaseră.

🟥 Minutul 68: Collymore intră în scenă, 3-3!

🟥 Minutul 90+2: Momentul Anfield! Collymore înscrie golul victoriei, 4-3!


De atunci, mi-am zis: „Ăsta e meci de povestit nepoților”. Dar, cum n-am ajuns încă acolo, vi-l povestesc vouă.



Anul următor, aceeași nebunie!


Dacă fotbalul ar respecta statisticile, care erau șansele ca un an mai târziu, același meci, pe același stadion, să se termine tot 4-3? De data asta, însă, după un alt scenariu.


🟥 La pauză: Liverpool conduce 3-0, iar pe banca lui Newcastle, Sir Kenny Dalglish trăia un coșmar. Pe stadionul unde devenise legendă, acum primea umilința carierei. Un suporter al Coțofenelor, exasperat de scor, a intrat pe teren, s-a dus la Dalglish și i-a trântit în față tricoul alb-negru.


🟥 Minutul 70: Gillespie, Asprilla și Barton egalează la 3-3 în doar 18 minute!

🟥 Minutul 90: Dacă știți deja cum se termină, înseamnă că ați înțeles ce înseamnă Anfield. Robbie Fowler închide din nou balul, 4-3 Liverpool!


Se spune că fulgerul nu lovește de două ori în același loc. Anfield a contrazis orice regulă a naturii și a fotbalului.


De atunci, în fiecare sezon, sper ca magia să se repete. Liverpool - Newcastle a rămas pentru mine mai mult decât un meci, iar în inimă e loc pentru ambele echipe.


Și da, în seara asta le vedem din nou, pe Anfield, pe două dintre cele mai frumoase echipe ale Albionului.


 

Profil Aurelian Mihai


Sunt Mihai și îmi place fotbalul de când mă știu. Nu cred să fi fost un moment în care să mă fi decis, “da, de acum îmi place fotbalul!”. Nu, totul a fost de la sine. Țin cu Știința pentru că la vremea copilăriei mele toți copiii de la bloc făceau la fel.


Libertatea ne-a adus și posibilitatea de a descoperi și alt fotbal, doar că, de Liverpool FC am auzit și am susținut-o tot de dinainte de Revoluție. Simpatia pentru un nene care marca multe goluri și râdea permanent, pe fotbalistul respectiv aflând mai târziu îl chema John Barnes, m-a făcut să țin cu Liverpool de pe vremea Telejurnalului comunist.


În anii 90 am descoperit Serie A, Primera Division, Premier League și Bundesliga. Am avut și am în fiecare campionat echipe preferate. În ordine, AS Roma, FC Barcelona, Liverpool FC și Werder Bremen.


Sunt pasionat de scris de prin a X-a, a XI-a. Profa de română mi-a descoperit “talentul”, m-a altoit permanent cu 10 în teze, iar mie mi s-a deschis apetitul. Mulțumesc, doamna profesor!


Scriu la fotbalcumustata.ro de când s-a inventat sau viceversa. Site-ul și comunitatea “Fotbal cu mustața” sunt lucrurile pe care le-am visat mereu, adică lumea și fotbalul să-și găsească un loc unde să se vorbească ca în parc sau ca pe canapeaua de acasă despre fotbal, adică cu prietenie și cu multe amintiri.


Comments


bottom of page