top of page

Ceață, Wind și cel dorit

  • Writer: claudiu florea
    claudiu florea
  • Dec 9, 2024
  • 9 min read

Duble marcate de rezerve, penalty-uri controversate, “tauri” care-și revin, și suporteri critici la adresa “groparilor” fotbalului.

Cronica etapei a 13 a, în cele ce urmează.



Joker-ul Woltemade trezește pe Vfb Stuttgart

Nick Woltemade
Nick Woltemade

După o greșeală a lui Alexander Nübel, părea că VfB Stuttgart va suferi o altă înfrângere - dar mai apoi Nick Woltemade a intrat și a marcat o dublă (min. 51/59) pentru a aduce victoria 3:2 (0:1) împotriva lui Union. Danilho Doekhi (min 37) și Robert Skov (min 48) aduseseră anterior oaspeții în avantaj, iar Atakan Karazor (min 71) a încununat revenirea lui VfB cu golul victoriei.


Meciul de la Stuttgart a fost foarte tensionat încă de la început – exact așa cum și-a dorit Union. VfB avea controlul așa cum era de așteptat, dar nu a putut pătrunde complet în zonele periculoase. Berlinezii a avut de fapt acțiunile mai periculoase. După un corner, Leopold Querfeld a avut singura șansă a jocului pentru o lungă perioadă de timp. Doekhi de la Union a marcat datorită “ajutorului” extraordinar primit de la Nübel, portarul lui Stuttgart. Iar jucătorii de la Stuttgart au pierdut apoi controlul. „Sunt responsabil pentru că noi am fost conduși așa de repede. În mod normal, interceptez mingea, dar mi-a scăpat cumva printre degete. A fost încă un frumos meci de vineri seara, băieții s-au descurcat foarte bine”, a spus Nübel ulterior într-un interviu.


Căpitanul Karazor nu l-a învinuit pe Nübel: "Băiatul ne-a ajutat să câștigăm timp de câteva săptămâni - și acum ar trebui să fim supărați pe el sau ce? Asta nu se potrivește cu această echipă", a spus mijlocașul. Nu întâlnise niciodată un jucător care să nu poată folosi puțin ajutor într-un moment ca acesta. De aceea l-a înveselit imediat după gol și în pauză, a spus Karazor. Directorul sportiv al VfB, Fabian Wohlgemuth, l-a apărat și pe portarul naționalei: "Poți să ții mingea uneori, dar se întâmplă greșeli, nicio problemă. De aceea sunt ceilalți zece în față care apoi remediază unele dintre greșeli".




De data asta Bayer preia conducerea

Bayer Leverkusen a învățat din trecut și a păstrat un avantaj luat timpuriu - deși i-a fost greu. St. Pauli a comis erori tactice. Florian Wirtz a marcat golul de 1-0 în minutul 5, Jonathan Tah a adăugat golul secund în minutul 21. Morgan Guilavogui a redus deficitul în minutul 84.


Alexander Blessin, antrenorul lui FC St. Pauli, a explicat după meci: "Echipa nu cedează niciodată. În repriza secundă am încercat totul".


Unul sau doi fani ai Leverkusen și, cu siguranță, antrenorul Xabi Alonso, probabil că și-au amintit de 5 octombrie când urmăreau acest meci. Holstein Kiel vizita BayArena, iar gazdele erau cu 2-0 în avantaj după un început fulgerător. Ceea ce părea un festival de goluri s-a încheiat la egalitate 2-2 - un alt motiv pentru care campionii sunt deja cu mult în urma liderilor în acest sezon. De data aceasta, însă, liderul a ținut de rezultat – dar nu a fost un meci convingător până la urmă. 




Bayern face meciul inutil de interesant împotriva lui Heidenheim

Dominare uriașă, dar doar o victorie îngustă: FC Bayern Munchen a reușit să sărbătorească din nou în Bundesliga după ce a fost eliminată din Cupa DFB, dar 1. FC Heidenheim a fost aproape de a câștiga un punct.


În ciuda posesiei de peste 80 la sută, bavarezii au câștigat doar cu 4:2 (1:0), cu goluri marcate de Dayot Upamecano (min 18), Jamal Musiala (min. 56/90+1) și Leon Goretzka (min. 84). Dintr-o greșeală, Upamecano i-a permis lui Mathias Honsak să egaleze (min. 50), iar Leo Scienza a marcat golul final (min. 85).


După meci, directorul sportiv a lui Bayern, Max Eberl, l-a lăudat pe dublul marcator și l-a comparat cu doi fotbaliști de clasă mondială. "Mă gândesc la Lionel Messi la Barcelona și la Cristiano Ronaldo la Real Madrid. Sunt pur și simplu jucători grozavi care pot decide meciurile. Și Jamal poate face asta, știm asta." Cu toate acestea, prelungirea contractului la care fanii au sperat atât de mult nu va fi prezentată la adunarea generală anuală de duminică. „Asta nu se va întâmpla”, a spus directorul sportiv. Iar Musiala însuși a spus: "Până acum, m-am concentrat pe jocuri. Acum mai avem trei și după aceea am timp să mă gândesc la toate".


Frank Schmidt, antrenorul 1. FC Heidenheim, a explicat după meci: „Echipa a încercat totul, dar per total ne-a fost foarte greu”. Jucătorul lui Bayern, Thomas Müller a declarat: „Am ajutat puțin la golurile primite. Cred că a făcut meciul un pic mai interesant pentru fani, dar nu ăsta a fost obiectivul nostru”.



Frankfurt renunță la victorie împotriva lui Augsburg

Jocul de răbdare al lui Eintracht Frankfurt împotriva lui FC Augsburg a fost încetinit de propriile greșeli. La trei zile după eliminarea din cupă de la Leipzig, seria de acasă se încheie și cu un egal 2:2 împotriva lui Augsburg în Bundesliga. Francezul Hugo Ekitike (min 55) a pus inițial Frankfurt pe drumul cel bun, dar Phillip Tietz (min 60) și Samuel Essende (min. 71) au contracarat. Joker-ul Can Uzun (min. 74) a salvat un punct.  Înfrângerea dezamăgitoare cu 0-3 în cupă de la Leipzig, prima înfrângere după nouă jocuri fără înfrângere, a fost urmată acum de finalul seriei de cinci victorii pe teren propriu. Iar Marmoush nu a marcat. Între timp, FCA a câștigat doar al doilea punct în deplasare în acest sezon. 


Dino Toppmöller, antrenorul de la Eintracht Frankfurt, a declarat într-un interviu după partidă: "Am dat totul. Din păcate, nu a fost suficient pentru a câștiga. Până la urmă, a fost o performanță foarte bună din punct de vedere al energiei. Dar fotbalul se joacă pe goluri". Antrenorul de la Augsburg, Jess Thorup, a spus: "Ne-am descurcat foarte bine într-un meci dificil în deplasare. Suntem mulțumiți de un punct și continuăm să credem în stilul nostru".


Înfrângere împotriva Bremen-ului, Bochum rămâne fără victorie

VfL Bochum a suferit o înfrângere împotriva lui Werder Bremen și rămâne pe ultimul loc în clasamentul din Bundesliga, fără victorie. În etapa a 13-a, VfL a suferit o înfrângere cu 0-1 în fața a 26.000 de fani în Ruhrstadion, care a fost sold-out. Jens Stage a marcat golul victoriei pentru oaspeții din Bremen în minutul 56 după un corner. Odată cu victorie, Werder s-a îmbunătățit pe locul nouă în tabel cu 19 puncte.


"A trebuit să facem multe pentru a câștiga", a spus Ole Werner, antrenorul lui Werder Bremen, într-un interviu după partidă: "Jens este periculos în fața porții. Desigur, cornerul a fost o schemă fixă, repetată. Îl antrenăm în fiecare săptămână și dă roade”. Dieter Hecking, antrenorul VfL Bochum, a declarat: "Nu pot da prea mult vina pe echipă, am fi putut să luăm conducerea. 0-1 ne-a ambiționat, dar până la urmă ne-a lipsit claritatea". 


După încă o înfrângere amară pentru Bochum, speranța de a rămâne în ligă se estompează: VfL se poticnește și se îndreaptă spre retrogradare și sub noul antrenor Dieter Hecking. Echipa a investit foarte mult, a luptat, a făcut presiune, a forțat una sau două ocazii de gol - dar succesul nu a mai venit. Cu doar două puncte, diferența față de locul de deasupra retrogradării este încă enormă.



Leipzig beneficiază de deciziile arbitrului la Kiel

RB Leipzig a consolidat pe starea pozitivă din Cupa DFB și în Bundesliga, dar a avut nevoie și de sprijin din partea arbitrului în victoria de la Holstein Kiel. Benjamin Sesko (min 27) a deschis scorul, iar Andre Silva a marcat golul de 2-0 (1-0) după un penalty controversat (min 69). Kiel a cerut anterior un penalty în zadar.


Antrenorul lui RB, Marco Rose, părea să fie pe locul fierbinte după meciul anterior din Bundesliga împotriva lui VfL Wolfsburg (1:5) - dar la doar o săptămână mai târziu soarele strălucește din nou peste clubul din Leipzig. Și asta pentru că RB și-a urmat victoria cu 3-0 din optimile de finală ale Cupei DFB cu o victorie în Bundesliga. Nu cu un fotbalul urât, ci cu o apărare revitalizată, un marcator care are în sfârșit încredere și mult noroc de la arbitru. Deciziile arbitrului au fost încă în centrul atenției după fluierul final. "Este foarte amar. Am fost chiar mai bine în a doua repriză", a spus antrenorul din Kiel, Marcel Rapp. Referitor la deciziile controversate, el a declarat: "Există un arbitru și un VAR, iar dacă ei decid astfel împotriva noastră, atunci probabil că este ceea ce trebuie făcut. Din punctul meu de vedere, însă, este greu de înțeles. " Așa a văzut și Marco Rose, antrenorul lui RB Leipzig. „În cele din urmă, a fost o victorie de luptă”, a spus el și a explicat deciziile de penalty: „Dacă aș fi jucător de la Kiel, aș fi și supărat”.


În rest, jocul nu a fost foarte atractiv, dar asta nu i-a deranjat prea tare pe “taurii” din Leipzig pentru că aveau controlul asupra jocului. Mișcări periculoase din partea gazdelor? Nici una. Totuși, a avut loc și o acțiune neplăcută a fanilor Kiel-ului. Ei au protestat cu afișe împotriva lui RB și a altor sponsori din fotbalul profesionist german și i-au luat la țintă pe Jürgen Klopp ( viitor „Șef al fotbalului” la Red Bull), Oliver Mintzlaff (director general al Red Bull GmbH), Dietmar Hopp (patronul TSG Hoffenheim) și Martin Kind (fostul CEO al Hannover 96). Ei au fost declarați „groparii fotbalului”. „Cred că este foarte inteligent dacă nu le dăm tuturor idioților o platformă și pur și simplu nu vorbim despre asta”, a spus Rose după meci. El a descris afișul drept „prostii lipsite de sens”.


Discuțiile despre penalty domină duelul Borussiilor

Borussia Mönchengladbach a ratat acasă a cincea victorie consecutivă în Bundesliga. Remiza 1:1 (0:0) împotriva lui Borussia Dortmund a fost dominată de câteva presupuse scene de penalty.


Gladbach a vrut de trei ori un penalty. Cel pe care l-au primit gazdele a fost transformat de Kevin Stöger pentru a face scorul final (min 71). Jamie Gittens îl pusese anterior pe Dortmund în frunte (min 64).


Antrenorul lui Gladbach nu a vrut să ia parte la discuțiile despre arbitru de după meci: „Au fost niște situații controversate, dar per total arbitrul a făcut o treabă bună și a luat deciziile corecte”, a spus Gerardo Seoane. Ceea ce a fost mai important pentru Seoane a fost că echipa sa a reacționat după ce a rămas în urmă și a mărit tempo-ul: „Ne-am chinuit, mai ales în prima repriză, și nu am reușit să ne aducem jocul ofensiv pe teren”.


După fluierul final, antrenorul lui Dortmund a fost deosebit de critic la decizia de penalty care a dus la egalare. “Dueluri precum cel dintre Groß și Kleindienst au loc tot timpul în Liga Campionilor și în Premier League. Nu a fost un fault clar”, a spus Sahin. Prin urmare, nu a fost corect „ca VAR-ul să intervină” .


Între ceață și vânt - spectacol în Wolfsburg

Jonas Wind
Jonas Wind

O dublă a noului intrat la pauză, Jonas Wind, i-a oferit lui VfL Wolfsburg o victorie norocoasă în Bundesliga împotriva lui 1. FSV Mainz 05, după ce a fost condusă de trei ori. În fazele finale, Wind i-a asigurat victoria cu 4:3 (1:2) cu două goluri. Timp de aproape 80 de minute, nu a existat mare lucru care să sugereze că VfL Wolfsburg va câștiga al doilea meci de acasă din actualul sezon din Bundesliga. Dar apoi a venit vântul. În primul rând, atacantul (Wind), care fusese introdus la pauză, a profitat de o neînțelegere din apărarea lui Mainz 05 pentru a marca la 3-3 (min 84). Și apoi, în timpul prelungirilor, a fost de fapt pe fază pentru a marca golul victoriei la 4-3 (min. 90+4).


Joker-ul Wind aduce victoria pentru Wolfsburg: „Până la urmă nu m-am mai gândit la nimic, doar speram. Apoi totul s-a prăbușit, dar am dat dovadă de o mentalitate brutală”, a spus căpitanul Wolfsburgului, Maximilian Arnold, pentru presă. Jucătorul responsabil de victorie, Wind, era pur și simplu fericit la final: "Un sentiment foarte foarte bun, o victorie foarte importantă. A fost minunat!"



Lui Hoffenheim și lui Freiburg le lipsește ceva

Hoffenheim a ratat șansa de a se elibera, Freiburg a ratat șansa de a trece la un loc în Europa League. Tragerea la sorți nu prea ajută pe nimeni. Matthias Ginter (locul 68) și Tom Bischof (locul 73) au marcat golurile în remiza 1:1 dintre TSG Hoffenheim și SC Freiburg. Aceasta înseamnă că ambele echipe merg în prezent pe apă.


După o fază de deschidere prudentă, fără momente importante, Freiburg a avut o dublă șansă să preia conducerea. Însă Michael Gregoritsch a trimis cu capul puțin pe lângă poartă, la centrarea lui Lucas Höler (min 18) și câteva secunde mai târziu a ales cea mai proastă variantă posibilă când a intrat în suprafața de pedeapsă de la Hoffenheim complet singur pe jumătatea stângă. Dar, în loc să centreze către Höler sau Ritsu Doan, care alergau alături de el, sau să fi încercat să finalizeze el însuși, a pasat mingea singurului fundaș care încă stătea în calea avantajului lui Freiburg.


Freiburg a putut cu greu să creeze ocazii importante și totuși a luat conducerea: Vincenzo Grifo a centrat la o lovitură liberă în suprafața de pedeapsă a lui Hoffenheim, de unde Matthias Ginter a împins mingea dincolo de linie. "Exersăm această schemă foarte, foarte des, desigur. Și, desigur, a funcționat foarte bine astăzi", a declarat marcatorul. 


Dar Freiburg a condus doar aproximativ cinci minute. Tom Bischof a driblat prin jumătatea apărării lui Freiburg și a adus egalarea (min. 73). „Cred că sunt într-o dispoziție excelentă și îmi place fotbalul foarte mult”, a spus marcatorul în vârstă de 19 ani. "Cred că am făcut un joc bun și că am fi meritat să câștigăm astăzi. Cred că putem lua asta cu noi în următoarele jocuri."


Egalul nu prea ajuta pe nimeni. Hoffenheim rămâne pe locul 14 cu 13 puncte și este cu trei puncte deasupra primului loc retrogradabil. Freiburg se află pe locul șapte cu 21 de puncte și se află la trei puncte în spatele locului din Europa League. "Până la urmă, uneori, ne lipsește acel pic pentru a crea mai multe șanse. Altfel am fi câștigat astăzi. Dar a fost o remiză meritată", a mai spus Ginter.

 
 
 

Comments


bottom of page